23 de idei pierdute

Mainile imi tremura pentru prima oara,
Iar inima imi povesteste de prima seara,
Iar sufletul ma intreaba daca vreau sa fie unica?
Iar eu ai spun ca-s prea multe si nu pot suporta.

Iar luna imi sopteste amintiri ce acum ma dor,
Iar stelele-mi soptesc si ele si or sa-mi spuna pana mor,
Doar poate poate-as ineca,
In amar setea de iubirea ta.


Ma intreg daca m-am mintzit atat de multa vreme?
De ce acum nu mai pot sa trec usor peste probleme?
De ce ochii mei sunt mereu grei si obositzi?
De ce ai simt pe totzi cei apropiatzi pe veci adormitzi?


Acum sunt singur pe lume iar,
Ma uit in fatza fara sa am habar,
De ce o sa vina si sincer nici nu-mi pasa,
Cand nu am liniste nici macar in propria casa.


Iar casa mea e sulfetul meu zugravit de vreme,
Pictat in culori vi de mii de probleme...
Si-as vrea din toata inima sa fie doar o culoare,
Sa simt fericirea ce niciodata nu moare.


Dar poate e prea tarziu acum,
Sa aleg altceva si sa plec pe alt drum,
Sau poate ma insel eu,inselat si de clepsidrea,
Ce-a imbatranit prea curand chipul din oglinda.


Poate o sa treaca ani pana o sa-mi dau seama,
Ca in sulfetul meu colorat persista teama,
Teama ca o sa fiu singur pentru eternitate,
Teama de trecut si de grelele fapte.


Nu-i nimic,merg asa dezamagit mai departe,
Cand speram ca o sa fie bine toate,
Nu stiu de ce sufar eu din suferintza altora,
Poate ca le dau in dar inima mea.


Norii negreii de furtuna iara se arata,
Iar ceru-mi spune ca am de dat inca o plata,
Pentru tot ce-am facut si ca mi-am dat iar inima,
Dar eu ai spun ca i-am dat-o cui trebuia.

Si-as vrea sa rup vioara sufletului in doaua,
Ce-mi canta trist atunci cand ploua,
Iar cand soarele rasare canta un amor rece,
Ce din suflet nu vrea sa mai plece.

Iar furtuna pianului din inima mea incepe iar,
Ca o mare agitata ce se zbate in zadar,
Ca cerul ce-si plange din nori mila iara,
Dar eu vreau sa dorm ca deja e seara.

Si nu ma lasa si nu stiu daca am sa pot,
Sa mai trec inca o data peste tot,
Sa ma mint ca e un nou inceput,
Sa ma prefac ca de raul facut nu am stiut.

M-am saturat si-mi vine sa-mi rup aripile,
Sa nu mai zbor printre versuri,sa-mi vand amintirile,
Sa le vand pe-o clipa de fericire,
Pe-o clipa in care sa mai simt a ei iubire.

Si sunt sute de idei si le voi pune in randuri pe toate,
Chiar daca sufletul meu bolnav nu mai poate,
Chiar daca o sa fac o suta de strofe in zadar,
Macar imi arunci ideile pe foaie ca pe un zar.

Chiar daca stiu ca ea nu le va citi,
Chiar daca stiu ca sufletul meu intreg nu va mai fi,
Chiar daca stiu ca inima mea asta o doare,
Nu renuntz scriu tot ce simt in continuare.

Scriu ca e furtuna si sufletul e pustiu,
Scriu iar ca langa tine acum vreau sa fiu,
Scriu ca vreau sa-ti sarut buzele moi,
Si-as vrea sa fim doar noi doi.

Poate poate durerea asta dispare,
Iar in locul ei creste o frumoasa floare,
Sau poate ca ochii or sa se inchida pe vecie,
Sa visez doar ce-mi place mie.

Fac greseli,sunt om si mi le asum,
Le accept pe al viatzii lung drum,
Poate nu scriu corect,dar nici nu vreau,
Altfel nu am de ce sa ma mai iau.

Acum vad in fatza cum se ofilesc trandafiri,
Cum iau cu ei si ultimile amintiri,
Trandafiri albastrii ce cad iara,
Nu-i prima oara,i-am mai vazut cazan-d intro seara.

Dar atunci a mai ramas un trandafir,
Si mi-a legat sperantza cu un fir,
Dar acum au cazut totzi,dar sper sa iasa iara,
Sa-i vad la fel de frumosi ca-n prima seara.

Sa aud cantece de harpa in urechea mea,
Sa-mi cante ingerii in suflet nu altcineva,
Sa o am pe ea cu ochii ei ca de smarald stralucitor,
Sa ma pierd in zambetul ei pe covor.

Mai am multe de spus dar nu am destula vreme,
Pentru ca viatza mai are multe dileme,
Dar nu te teme merg eu mai departe...
Si poate cine stie?am sa scriu o carte.

Te astept desi tu nu sti dar stai si asteptzi...
Si poate plangi intre patru peretzi,
In loc sa-ti ceri frumos iertare,
Sa-mi spui ca nu mai faci pana data viitoare.