luni, 3 iunie 2013

Cartea frunzelor


Suflete lipite de-un copac numit viață,
 Hrănindu-ne constant cu puținul de speranță,
 Printre mistere și forme de neexplicat,
 Ne bucurăm cu ochii închiși,de cerul întunecat.
 
 Orcât de multe am afla,am face sau am iubi,
 Suntem sortiți și obligați de-a primii darul de-a muri,
 Cazân-d ușor spre pământul ce ne-a fascinat mereu,
 Lasân-d altui curios locul meu.
 
 Râul vieții e plin de persoane ce par infime,
 Dar printre ele mă regăsesc și eu la fel ca tine,
 Oameni necunoscuți sub o pătură de banalitate,
 Iubim,trăim,muncim și scriem uitându-ne în spate.
 
 Unele frunze ajung bine presate într-o carte,
 Păstrându-și culoarea și ale sale nestinse fapte,
 Ce cu glasul lor anonim scriu istorie,
 Trăim murdar,dar unii aleg să se stingă cu glorie.
 
 Sunt fiul pământului și-al cerului,
 Îmi e sete.Dați-mi să beau din fântâna memoriei,
 Căci vreau să știu în altă viață darul scrisului,
 Să-i sărut tainic și gingaș tot buzele ei.
 
 Căci dragostea mi-a deschis porți închise,
 Secrete ce sunt de multă vreme stinse,
 Sub pătura de fum ce dăinuie peste ochii mei căprui,
 Sunt în cartea frunzelor,deși am fost al nimănui.

2 comentarii:

Sufletul ce-ti spune?