duminică, 3 noiembrie 2013

Priveai clipele cum se scurg încet


Priveai clipele cum se scurg încet,
Din gura lui ca fumul de ţigară...
Şi ţi-ai dorii să fie lângă tine încă o seară,
Să nu piară acel sentiment de siguranţă...
Să nu-i mai priveşti pe cei din jur ca pe o instanţă,
Ce te judecă, după fiecare defect şi slăbiciune,
Aştepţi tăcută, poate sună la uşă, a ta minune...
Şi nu-mi spune suflete că nu aştepţi acel moment,
Când o vei sorbi doar din priviri ca un dement...
Respir încet căci timpul trece tot mai greu...
Deşi sunt tot eu, acum îmi e greu sufletul meu,
Căci e ciudat cum câteva luni ne unesc atât de mult,
Atât de strâns, atât de inseparabili, încât rămân mut...
Poate, dar nu poate, sigur suntem suflete pereche,
Regăsite în lumea asta mare şi veche...
Printre zâmbete, bucurii, certuri şi reproşuri,
Printre clipe, zile, luni, ani şi nestinse vremuri,
Căci tremuri când luna îţi aduce aminte de mine,
De tine, când dormeam împreună aşa de bine.
Şi nu mi-e ruşine de ce mi-a dat Bunul Dumnezeu,
Nu mi-e ruşine cu tine... căci la fel sunt şi eu,
Doar suntem două bucăţi ce se completează perfect...
Şi crede-mă că situaţia asta e chiar fără defect.
Nu ştiu ce să mai cred, e bine sau rău? Nu mai înţeleg,
Nu mai vreau nici măcar să ştiu cum lucrurile să le leg,
Căci rost nu are, în a vremii stinse candoare.
Speranţa surdă se stinge cu fiecare literă ce ţi-o scriu,
Căci lângă tine mereu aş vrea să fiu...
Şi mă enervez şi mă consum căci aşa sunt eu,
Nu suport situaţia deşi aş vrea să arăt ca un Zeu...
Greu, tot mai greu printre minciuni şi promisiuni...
Printre căile ce cu sânge au fost stropite de străbuni,
Ajungi să munceşti ca să trăieşti la străinii ce o dată
Îţi furau pâinea de la gură şi lumina toată,
Ne închideau ca pe animale în cuştile lor mici,
Ne băteau aşa de rău, până nu mai pute-ai să te ridici...
Şi acum pici tot în plasa întinsă de ei,
Căci e acoperită bine cu o grămadă de lei grei...
Şi nici n-ai cum să nu te duci căci eşti împins,
De sistem, căci ei în timp de foame m-au stins,.
Deci sper să înţelegi în ce iad trăiesc fără tine,
Căci tu ai fi lumina Sfântă în casa noastră,
Ai fi linişte îmbrăcată în noaptea albastră,
Mai sus sunt versuri fără rost deci nu le bagă în seamă,
Lasă-ţi sufletul liniştit să doarmă,
Să nu uiţi că te iubesc şi te port în mine mereu,
Aştept să ne revedem căci la tine am uitat sufletul meu.

Un comentariu:

  1. Toate sunt randuri pe care niciodata nu le ignor,
    Pentru ca in ciuda a toate cele intamplate, eu te ador,
    Si dupa al tau dor puternic, eu simt ca mor,
    Mi-e dor sa-mi spui somn usor ...

    Si se scurge timpul asta atat de incet,
    Inca simt cum nerabdarea imi intra in suflet,
    Si nu mai rezist, imi ies din al meu cuget,
    Caci mi-e dor de tine, iubitul meu poet!

    Dintr-o mie si unu de barbati, tu-mi dai fericire,
    Doar tu imi faci inima sa se umple de iubire,
    Iar in fiecare dimineata vreau sa ma trezesc in a ta privire,
    Sa fim doi in unu, mangaiati de a noastra iubire...

    Te iubesc enorm de mult, sufletelul meu!

    RăspundețiȘtergere

Sufletul ce-ti spune?