Și-n a dansului argintie candoare,
În a lui aure se sting mii de vioare,
Printre mii de albe petale,
Se desfată pe ritmuri fine mii de fecioare.
În a lui poveste stinsă în note purtate,
De vânt,se transformă în prețioase nestemate,
Agale mai auzi ceva cu adevărat divin,
Să-ți mângâie sufletul cu bogăția unui om sublim.
Îmi e dor de Iarnă și de copii ei,
Care dansează pe-un cântec mut între ei,
Atât de multă eleganță și viață,
Văd pe geamul sufletului meu în fiecare dimineață.
Îmi e dor de valurile mării ce mângâie nisipul,
Ce-mi mângâie acum,alb,chipul...
Și de n-aș putea să merg,aș înota iarna în mare,
Cu zâmbetul în suflet,alb,lipsit de orce culoare.
Mi-a fost atit de dor de frumos...
RăspundețiȘtergerePasesc pe aripi de vint ce-ti poarta numele tau
Te regasesc tiparit in sufletul meu
Zbucium interior ce mi-ai devenit gindire.
Desi nu mai am suflet tu esti sufletul meu...
Iti multumesc ca dai lumina celor din jurul tau
Si ca ai fost aici cind mi-a fost cel mai greu,
Ca desi sufar acum ,mereu am in minte poezia gindului tau.
Rinduri de care mi-au fost atit de dor...Lia
o poezie foarte frumoasa, dar toate sunt superbe, oricum...
RăspundețiȘtergere