vineri, 19 iulie 2013

Alb


Și-n a dansului argintie candoare,
 În a lui aure se sting mii de vioare,
 Printre mii de albe petale,
 Se desfată pe ritmuri fine mii de fecioare.
 
 În a lui poveste stinsă în note purtate,
 De vânt,se transformă în prețioase nestemate,
 Agale mai auzi ceva cu adevărat divin,
 Să-ți mângâie sufletul cu bogăția unui om sublim.
 
 Îmi e dor de Iarnă și de copii ei,
 Care dansează pe-un cântec mut între ei,
 Atât de multă eleganță și viață,
 Văd pe geamul sufletului meu în fiecare dimineață.
 
 Îmi e dor de valurile mării ce mângâie nisipul,
 Ce-mi mângâie acum,alb,chipul...
 Și de n-aș putea să merg,aș înota iarna în mare,
 Cu zâmbetul în suflet,alb,lipsit de orce culoare.
 

2 comentarii:

  1. Mi-a fost atit de dor de frumos...
    Pasesc pe aripi de vint ce-ti poarta numele tau
    Te regasesc tiparit in sufletul meu
    Zbucium interior ce mi-ai devenit gindire.

    Desi nu mai am suflet tu esti sufletul meu...
    Iti multumesc ca dai lumina celor din jurul tau
    Si ca ai fost aici cind mi-a fost cel mai greu,
    Ca desi sufar acum ,mereu am in minte poezia gindului tau.

    Rinduri de care mi-au fost atit de dor...Lia

    RăspundețiȘtergere
  2. o poezie foarte frumoasa, dar toate sunt superbe, oricum...

    RăspundețiȘtergere

Sufletul ce-ti spune?