Nu e bine

 Libertatea a fugit, sa dus repede departe,
Internetul cu succes inlocuieste orce carte,
La noi a mai ramas putina imbibata in clasa de jos,
Esti liber ca n-ai bani, da n-ai dreptul sa visezi frumos.


 Soldati antrenati au inceput sa se adune,
Sa lupte pentru libertate, spunand lucrurilor pe nume,
Antrenati sa tina sub control societatea civila,
La fel ca mine, scriitori porniti intr-un razboi de gherila.


 Printre banci conduse de masoni ne conduc la dezastu...
Si doar mafioatii se mai descurca avand sange albastru,
Acaparandu-ne gandirea cu sume astronomice,
Dar ramai cu 2 lei in buzunar muncind la companii masonice.


 Chiar nu vezi ca Dumnezeu e condus acolo sus de un el,
Ne transforma incet copii in cersetori, doar ca la un alt nivel...
Si-am ramas chel in suflet fara nici o directie spre care sa ma indrept,
Nu-i drept ca imi aleg ei drumul si ma fac sa cred ca e cel corect.


 Insetati dupa bani lasa suflete nevinovate sa se stinga,
Oare cand ne vom trezi? oare cat le mai permitem sa ne minta?
Oare cand o sa dam celor din jur o mana de ajutor?
Oare o sa se schimbe ceva inainte sa mor?


 Pasesc pe acelasi covor murdar cumparat de bunici,
Cu aceleasi vise de care radeam cand eram mici,
Acum nu mai rad ma uit urat si-mi permit sa visez,
Neindoctrinat de nici o religie stau trist si fumez,


 Incerc cu armele lor sa lupt pentru libertatea gandirii mele,
Stramtorat de legi incorecte ma tin departe de belele,
Nu vreau ca si copii mei sa traiasca la fel ca mine,
Nu imi e rusine sa privesc si sa spun ca nu e bine.


                                   Esti deacord cu mine???

Doar o ciorna murdara

Se astern usor fulgi de nea,

E singurul an cand sunt cu gandul doar la ea,

Cand imi rapeste cea de-a treia bucurie,

Caci cea de-a doua e sa scriu poezie.

Prima deja o stie si o fac de n ori pe zi,

Caci imi aduce linistea printre randurile unei poezi

Si stiu ca scriu fara sens, dar las mainile sa zboare...

Sa dea acestei ciorne culoare.

Mi-as dorii sa-ti mangai fata fina si sa te sarut,

Sa-ti cer doar un zambet imprumut...

Sa fim doar noi in patul vechi si mare...

Sa dam vietii noastre cea mai frumoasa culoare.

As vrea sa fiu acum langa tine,

Sa stai sa te odihnesti iar, langa mine...

Sa-ti sarut fruntea cand dormi caci esti cea mai minunata,

Esti cea mai frumoasa fata.

(Prea multi "caci", gaseste sinonime sau corecteaza)

(unele randuri sunt prea scurte, iar unele prea lungi)

(nu uita melodia cu ursul cu umbrela si semnele de punctuatie plus corectatul gramatical)

Acum e prima oara cand iti arat cum prind poeziile contur,

Cum rotunjesc totul rima cu rima pana apar zambete imprejur...

Sau lacrimi caci uneori nu e asa de bine pe cat as vrea,

Dar mi-as dori sa fiu acolo, mereu, langa inima ta.

Şi acum după ore de prelucrare şi gânduri sfărâmate:

                                                       Se aştern fulgi

Se aştern, încet, domol, iar fulgi de nea,

E singurul an când sunt cu gândul doar la ea,

Când îmi răpeşte cea mai de preţ bucurie...

Şi mă afundă în a scrie, iar şi iar şi iar, poezie.

Ea a devenit cea mai de preţ pentru mine,

Când îi sărut buzele moi şi atât de fine

De n ori pe zi, căci am pierdut mereu numărul,

Dar mi-a fost şi ud de lacrimi umărul.

Nu şti cât de mult aş vrea să fiu acum lângă tine...

Să stai să-ţi odihneşti trupul mic, obosit lângă mine,

Să-ţi mai fur aşa câte un sărut împrumut

Te iubesc, acum, nespus de mult.

Să fim iar, doar noi doi în patul vechi şi mare...

Să dăm vieţii noastre cea mai vie culoare,

Să-ţi sărut fruntea când dormi cum o făceam o dată

Îmi e prea drag, când am lângă mine cea mai frumoasă fată.

Aşa arată micile mele diamante pentru tine, le smulg din suflet neşlefuite, iar apoi cu mintea în câteva ore de efort foarte obositor pentru mine iese aşa ceva, nu ţi-am arătat niciodată cum le fac, poate acum o să-ţi schimb puţin imaginea având în vedere acest hobby care a devenit deja profesie pentru mine.

Şi cad stele, se merită?

Şi cad stele în sufletul meu negru,
Căci totul a devenit atât de tenebru...
Nu mai e soare, nu mai e cer, sunt doar nori,
Iar noi suntem doar prin lume călători.

Aş vrea să mă aşez o dată undeva,
Să-mi mângâi din nou sufletul şi inimă...
Să stai să dormi iar la pieptul meu,
Căci ştiu sigur că vom fim împreună mereu.

Sunt aruncat mereu dintr-o parte în alta...
Aş vrea, dar nu pot schimba soarta
Mă străduiesc să fac totul aşa cum îmi doresc,
Dar mereu primesc ce urăsc şi nu e firesc.

Nimic nu mai e cum a fost o dată,
O inimă curată, caldă, catifelată...
Dar mai există şi ceva ce e inevitabil,
Când ai prins gustul banului e iremediabil.

Şi-mi pare rău că eu îi simt atât de amari,
Deşi lumea îi simte dulci şi devin avari...
Şi nu-mi vând munca, vând zile şi părţi din suflet...
Căci nu sunt cu tine să-ţi aud fiecare cuget.

Şi vreau toţi banii din lume dacă ei pot cumpăra clipe,
Dar ei nu cumpără timp şi sufletul începe să ţipe...
Pentru ce muncesc dacă nici bani nu primesc?
În gândul tău a răsunat vreodată întrebarea oare ce-mi doresc?

Oare ce-i mai important pentru mine?
Oare ce mă face să mă simt bine?
Oare sufletul ce-mi cere?
Banii sunt răspunsul la orice durere?

Am plecat să-ţi demonstrez ce-i mai important...
Să-ţi dai seama în final că banul nu e atât de abracadabrant,
Dar se pare că m-am înşelat şi ei contează mai mult,
Mai mult decât mine şi acest gând mă lasă mut.

Iubita mea, ştiam şi ştiu în continuare că nici aici nu fac nimic, dar am plecat să-ţi demonstrez că viaţa nu e doar un joc în care pierzi şi câştigi şi mergi pur şi simplu mai departe, viaţa e ceva mult mai complex şi unele pierderi nu le mai poţi recupera, suporta, şi accepta vreodată. Muncesc aici şi nu am bani suficienţi pentru o viaţă decentă într-o garsonieră modestă, dar mă distrug încet încet pe zi ce trece, aici o tăietură, acum un accident, iar un scandal, iar vorbe grele şi multă durere. Oare când o să o scoatem într-un final la capăt o să mai ai lângă tine acelaşi om pe care îl iubeşti? Făcând atâtea sacrificii şi îndurând atât de mult din partea tuturor? Te întreb pe tine, oare se merită? Oare ce pierdem până la urmă?. Aştept un răspuns!

Priveai clipele cum se scurg încet

Priveai clipele cum se scurg încet,

Din gura lui ca fumul de ţigară...

Şi ţi-ai dorii să fie lângă tine încă o seară,

Să nu piară acel sentiment de siguranţă...

Să nu-i mai priveşti pe cei din jur ca pe o instanţă,

Ce te judecă, după fiecare defect şi slăbiciune,

Aştepţi tăcută, poate sună la uşă, a ta minune...

Şi nu-mi spune suflete că nu aştepţi acel moment,

Când o vei sorbi doar din priviri ca un dement...

Respir încet căci timpul trece tot mai greu...

Deşi sunt tot eu, acum îmi e greu sufletul meu,

Căci e ciudat cum câteva luni ne unesc atât de mult,

Atât de strâns, atât de inseparabili, încât rămân mut...

Poate, dar nu poate, sigur suntem suflete pereche,

Regăsite în lumea asta mare şi veche...

Printre zâmbete, bucurii, certuri şi reproşuri,

Printre clipe, zile, luni, ani şi nestinse vremuri,

Căci tremuri când luna îţi aduce aminte de mine,

De tine, când dormeam împreună aşa de bine.

Şi nu mi-e ruşine de ce mi-a dat Bunul Dumnezeu,

Nu mi-e ruşine cu tine... căci la fel sunt şi eu,

Doar suntem două bucăţi ce se completează perfect...

Şi crede-mă că situaţia asta e chiar fără defect.

Nu ştiu ce să mai cred, e bine sau rău? Nu mai înţeleg,

Nu mai vreau nici măcar să ştiu cum lucrurile să le leg,

Căci rost nu are, în a vremii stinse candoare.

Speranţa surdă se stinge cu fiecare literă ce ţi-o scriu,

Căci lângă tine mereu aş vrea să fiu...

Şi mă enervez şi mă consum căci aşa sunt eu,

Nu suport situaţia deşi aş vrea să arăt ca un Zeu...

Greu, tot mai greu printre minciuni şi promisiuni...

Printre căile ce cu sânge au fost stropite de străbuni,

Ajungi să munceşti ca să trăieşti la străinii ce o dată

Îţi furau pâinea de la gură şi lumina toată,

Ne închideau ca pe animale în cuştile lor mici,

Ne băteau aşa de rău, până nu mai pute-ai să te ridici...

Şi acum pici tot în plasa întinsă de ei,

Căci e acoperită bine cu o grămadă de lei grei...

Şi nici n-ai cum să nu te duci căci eşti împins,

De sistem, căci ei în timp de foame m-au stins,.

Deci sper să înţelegi în ce iad trăiesc fără tine,

Căci tu ai fi lumina Sfântă în casa noastră,

Ai fi linişte îmbrăcată în noaptea albastră,

Mai sus sunt versuri fără rost deci nu le bagă în seamă,

Lasă-ţi sufletul liniştit să doarmă,

Să nu uiţi că te iubesc şi te port în mine mereu,

Aştept să ne revedem căci la tine am uitat sufletul meu.

Nimic nu e perfect,sau poate nu?

Eu privesc in jos, tu in sus,
Suntem total diferiti mai bine spus,
Eu urat si tu frumoasa,
Eu plecat mereu, tu devreme acasa.

Tu mai sport si practic, eu elegant si pracmatic,
Eu am un caracter direct, dar tu ai unul simpatic,
Tie iti place comercial, mie clasic pur,
Eu privesc inainte, dar tu privesti si imprejur.

Eu de fier, iar tu de catifea,
Dar cu toate astea esti inima mea,
Cu toate astea te iubesc mai mult ca niciodata,
Ma completezi, ce sa mai? esti din mine rupta bucata.

Eu inalt iar tu esti mica,
Eu sunt trantor, tu esti furnica,
Tu esti strangatoare, eu mana sparta,
Eu, nepasator, tu esti calculata.

Eu sunt plin de cicatrici,tu esti fina ca o petala,
Tu esti calma, eu ai dau mereu pedala,
Tu esti inchisa.eu sunt gura sparta,
Dar crede-ma ca nu as vrea sa ne schimbam vreodata.

Ca un pian clasic incorporat intr-un bit bun,
Mergem impreuna pe acelasi drum acum...
Si nu ma plang, caci ma completezi perfect,
Tu suflet gentil si perfect, langa un suflet urat si defect.

O să dau foc la cer

Și aș vrea să fie bine,dar nu reușesc,
Mă gândesc,mă străduiesc,
Încerc căci asta îmi e datoria...
Asta îmi e viața deși îmi stă în gât mândria.
 
Lupt să ne fie bine sub același cer...
Și de nu o să fie bine sub el,
O să-i dau foc și o să desenez altul mai frumos,
Pentru ochii mei albaștrii întorc lumea pe dos.
 
Mut munți,strângând din dinți până îi pisez,
Până ajung să trăiesc cea ce visez,
Cu mâinile arse de timp și tăiate de vânt,
Încă am curaj la pianul vieții să cânt.
 
Și mă străduiesc să-ți mângâi chipul fîn,
Cu muzica sufletului meu ce nu sună atât de sublim,
Așa cum sunt,plin de defecte și frustrări...
Încerc să te înconjor cu dragoste și fierbinți sărutări .

Morți azi dar vi în ziua de apoi

Trăim din amintiri în ziua de ieri,
 Trăim astăzi doar cu false păreri,
 Trăim ieri și ne gândim la ziua de mâine,
 Oare o să mănânc o pâine?

 Oare o să fie bine?sau poate nu?
 Oare o să-mi regăsesc zâmbetu?
 Sunt sigur că asta fac mulți,chiar și tu,
 Privesc din trecut spre viitor,sfârsitu.

 Dar azi cine mai trăiește?
 Cine mai zâmbește?
 Cine iubește?
 Cine mănâncă și poftește?

 Sunt judecat că trăiesc azi și nu mâine,
 Că nu mă gândesc dacă voi mânca o pâine,
 Că nu mă gândesc la greșelile de ieri,
 Că trăiesc acum și zâmbetele înlocuiesc păreri.

 Îmi e greu să trăiesc așa,dar sunt împăcat cu mine,
 Nu trăiesc ieri,nu trăiesc mâine,trăiesc cu tine,
 Cu tine de-o dată pe acelas cântar,
 Eu nu,dat tu da,privești viața fără habar.

 Și mă doare când nu te am acum,
 Acum la sfârșit și început de drum,
 Te am ieri și poate și mâine,
 Poate vom mânca împreună o pâine.

 Dar dacă eu mâine nu voi mai fi?
 Chipului tău cine îi va zâmbi?
 Cine te-ar mai alinta și  răsfăța?
 Cine sa-r juca cu inima ta?

 Gândim de ieri pe mâine...
 Planuri pentru sine,
 Iar timpul trece pe lângă noi,
 Morți azi,dar vi în ziua de apoi.

 Blestemat suflet de copil zace în mine,
 Mă bucur de zi fără să mă gândesc la mâine,
 Nu retrăiesc frumoasa zi de ieri și nu mă uit înapoi,
 Trăiesc azi,dar sunt mort în ziua de apoi.

Îmi pare rău că am plecat

Cuget surd se aude acum în minte,
Printre ale tale triste cuvinte...
Și acum aud cum îmi spui să nu plec,
Dar noapte vine iar și în lacrimi mă înec.
 
Căci îmi e dor și doare,
Depărtarea asta atât de usturătoare,
Atât de negru îmi e sufletul în mine,
Când știu că în pat nu te am pe tine.
 
Și frunze cad și cade o lacrimă,
Umplută de-o nestinsă patimă,
Îmi e greu când nu te am aproape...
Când te știu printre oameni răi,departe.
 
Până și îngerii îmi urlă acum în minte,
Ale tale nestinse cuvinte,
Să nu plec.să rămân că o să ne descurcăm,
Dar ne e greu acum cu gândul să ne împăcăm.

Randuri de care mi-a fost atat de dor

Mi-a fost atit de dor de frumos...
Pasesc pe aripi de vint ce-ti poarta numele glorios
Te regasesc tiparit in sufletul meu
Zbucium interior ce mi-ai devenit gindire la greu.

Desi nu mai am suflet tu esti sufletul meu...
Iti multumesc ca dai lumina celor din jurul tau
Si ca ai fost aici cind mi-a fost cel mai greu,
Ca desi sufar acum ,mereu am in minte poezia gindului tau.

Caci ea imi lumineaza viata parca eterna,
Si-mi citeste gandurile parca ascunse sub perna,
 Desi visele imi sunt tapetate cu soaptele tale,
Batrane,dar superbe,ca a trandafirilor petale.

Si ma las usor purtata de arome fine,
Sublime,as vrea sa fiu mereu langa tine,
Ca-mi legi sufletul in lanturi de argint...
Sa-mi temperez schimbarea,caci nu mint.

Autor: Lia

Alb

Și-n a dansului argintie candoare,
 În a lui aure se sting mii de vioare,
 Printre mii de albe petale,
 Se desfată pe ritmuri fine mii de fecioare.
 
 În a lui poveste stinsă în note purtate,
 De vânt,se transformă în prețioase nestemate,
 Agale mai auzi ceva cu adevărat divin,
 Să-ți mângâie sufletul cu bogăția unui om sublim.
 
 Îmi e dor de Iarnă și de copii ei,
 Care dansează pe-un cântec mut între ei,
 Atât de multă eleganță și viață,
 Văd pe geamul sufletului meu în fiecare dimineață.
 
 Îmi e dor de valurile mării ce mângâie nisipul,
 Ce-mi mângâie acum,alb,chipul...
 Și de n-aș putea să merg,aș înota iarna în mare,
 Cu zâmbetul în suflet,alb,lipsit de orce culoare.